Simona Halep și Darren Cahill nu se mai urmăresc pe rețelele sociale. Ex-liderul WTA i-a dat “unfollow”, iar gestul ei i-a șocat pe fani. Se pare că sportiva noastră ar fi fost deranjată de cele mai recente declarații ale australianului.
În cel mai recent interviu, Darren Cahill a vorbit despre perioada în care a colaborat cu Simona Halep, ocazie cu care a dezvăluit că sportiva noastră l-a folosit pe Rafael Nadal drept exemplu de urmat, lucru care a ajutat-o să câștige un Grand Slam.
(VEZI AICI: SIMONA HALEP, DIN NOU PE TEREN, ÎN PLIN SCANDAL DE DOPAJ! UNDE A FOST FILMATĂ | VIDEO)
Simona Halep pare să fi fost deranjată de afirmațiile lui Darren Cahill, din moment ce i-a dat acestuia “unfollow”. Gestul pe care l-a făcut ex-liderul WTA i-a șocat pe fani.
“De ce i-a dat unfollow lui Darren?” și “Ce naiba ai făcut?” au fost doar două dintre mesaje.
Gestul Simonei Halep este inexplicabil, din moment ce Darren Cahill și-a exprimat aprecierea față de ea.
“Am stat cu mândrie în admirație față de persoana în care s-a maturizat. Integritatea Simonei este ireproșabilă. Onestitatea a fost întotdeauna cea mai mare putere și cea mai mare slăbiciune a ei”, a spus australianul.
Până în prezent, Simona Halep a câștigat 24 de titluri WTA la simplu și a fost prezentă în 18 finale, fiind cea mai titrată jucătoare de tenis din istoria României. Performanțele ei au fost pe deplin răsplătite, potrivit tennis.com. Simona Halep ar fi câștigat, pe teren, peste 40 de milioane de dolari, aflându-se între primii zece sportivi la acest capitol.